marți, 22 ianuarie 2008

Ministrul cliseu-- preluare de la Ciocu

Exista personaje facute pentru un singur rol, indiferent de filmul in care joaca. Imi vine acum in minte exemplul unui actor american mediocru pe care mi-l amintesc (imbracat in roba neagra, mai degraba batrin decit tinar, chel si cu ochelari) jucind exclusiv roluri de judecator. E un rol cliseu care-l prinde de minune deoarece, nestiind cum arata in realitate un judecator american, in imaginatia mea ii atribui trasaturile actorului.
Desi a jucat ca un profesionist diferite roluri pe la Externe, Aparare si acum interimar la Justitie, Teodor Melescanu ramine, in esenta, un ministru cliseu. De fiecare data cind e nevoie de un ministru pe care sa-l accepte Basescu, apare Melescanu. Pleaca Atanasiu de la Aparare? Nu-i bai, vine Melescanu. Basescu nu o numeste „niciodata“ pe Nicolai la Justitie? Pina se rezolva ii tine interimar locul Melescanu. De fiecare data cind are nevoie de un ministru, Tariceanu il scoate de urechi pe Melescanu ca pe un iepure din palarie. Probabil de aici urechile lungite ale domnului Melescanu. De la asteptare... De la cit are de tras...

Niciun comentariu: