Nu ne permitem

Urma sa fie o fraza atunci cand fiica mea urma sa invete valoarea banului. Stiu ca sunt tembel...stau cateodata si ma gandesc la anii ce au sa vina si la educatia fiicei mele, la situatiile in care o sa ma puna si asa mai departe. Situatia cea mai dificila va fi clar si de departe atunci cand o sa vina ALA, primul la usa mea. Ma gandesc uneori la cum o sa ii explic anumite lucruri atat cat pot eu sau cat o sa pot eu. Ma rog.
In una din meditarile astea ale mele ma gandeam ca voi fi nevoit, atunci cand o sa invete ce insemana valoarea banilor(proces lung si indelungat) sa folosesc "Nu ne permitem". Suna groaznic si in fapt e si mai groaznic. Mereu imi doresc de fapt sa fiu in situatia de a minti cand o sa-i spun fiicei mele "nu ne permitem". In fine; ma incurc singur in ce vreau sa exprim exact pentru ca sunt trist. Tot timpul ma voi omora daca va fi nevoie sa nu-i lipseasca nimic, sa aiba tot ce e mai bun, sa nu simta lipsa.
Ma uit in jur; profesorii nu si-au luat salariile de 1 luna, cadrele medicale la fel, caile ferate la fel, alte si alte ramuri nu si-au luat salariile. Multi fac eforturi uriase sa plateasca la timp sau cu intarzieri mici salariile.Altii platesc cu intarzieri medii si mari.E groaznic. Ma sperii cand vad. Pe plan personal mi s-au diminuat veniturile.Mult. Sunt si putin prapastios cateodata chiar daca "toate se rezolva intr-un fel sau altul".Ca orice roman cu buletin, ca orice roman cu loc de stabil si cu venituri stabile in acea perioada am o carca de credite; de consum, imobiliare, celule stem,o hota (de altfel singura mea proprietate!), carduri, si multe multe altele. Cred ca daca fac un calcul salariul meu nu acopera toate ratele lunare. Cum acum nu mai aceleasi venituri ca acum un an pe acelasi timp, cum acum sursele de venit sunt mult mai limitate, toate creditele parca ma apasa. Nu rau dar am inceput sa le simt.Oricum, vorba cuiva din familie "imi doresc sa am atatea credite incat sa se roage si banca pentru mine sa imi mearga bine, sa nu mor". Dar am inceput sa le simt.Ma suna unii ca am intarziat "platesc in cel mai scurt timp posibil" -- asa incerc sa fac; suna altii care ma enerveaza "astept sa ma dati in judecata si atunci o sa va platesc--esalonat ca eu nu am venituri si nu aveti ce executa de la mine nimik-a ba da, o hota!ma doare in cur ca intru in nu stiu ce baza de date"; altii imi dau sms pentru 12 lei! Intr-un fel sau altul toate se platesc pana la urma -- in afara de aia care m-au enervat. Dar le simt.
Iar azi, la cumparaturi, desi nu e prima data cand o gandesc, dar azi mai acut ca niciodata am gandit "nu ne permitem".

Adevarul chiar asta e: nu ne mai permitem ceeace ne permiteam anul trecut. Sub nici o forma nu ne mai permitem. Fata de anul trecut, veniturile au scazut in timp ce cheltuielile au crescut. E drept ca au crescut pentru cel mai drag lucru posibil pe lume pentru un parinte dar noi inca nu am realizat asa cum trebuie acest lucru-nu ne mai permitem.
Si noi inca nu ne-am dat seama.
Dar...